Bucurie într-un CLUB DE GAY din Bucureşti, după eşecul Referendumului. Nu există familie tradiţională, tradiţional este porcul
Por um escritor misterioso
Descrição
Membrii comunităţii LGBT au primit cu aplauze, strigăte şi lacrimi de fericire eşecul referendumului pentru familie, într-un club gay din Bucureşti. Imaginile au fost surprinse de agenţia Reuters.
Vrei să te mint, să spun că educația rezolvă totul?. Cât de greu
Fotografii care-ți arată ce fac doi tipi gay din București de
CCR amână din nou decizia în cazul căsătoriilor gay
PSD scoate de la sertar referendumul privind familia tradițională
Tata mi-a zis că nu mă poate schimba, dar să am o viață paralelă
MTUxYTM4NmRhNTAzYzZmODZkYzM1MGUxYzkwNzM=.jpg
Am fost observator în București ca să văd dacă referendumul anti
O femeie din Timiş şi-a tăiat soţul pentru că n-a mers la referendum
Primele petreceri queer din București care au schimbat cluburile
Am fost observator în București ca să văd dacă referendumul anti
Legea privind PARTENERIATUL CIVIL va ajunge în Parlament. Află
Fotografii care-ți arată ce fac doi tipi gay din București de
Cum s-a petrecut, la București, marșul „Tradiția noastră e Iubirea
Marșul diversității politice LGBT contra familiei semitradiționale